Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Chiuretajul endometrial este recomandat după eșuarea fertilizării in vitro

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 16 Martie 2023 247 1 min citire
Chiuretajul endometrial este recomandat după eșuarea fertilizării in vitro
În anumite situații, medicii le recomandă, uneori, femeilor, efectuarea unui chiuretaj endometrial, cunoscut și sub denumirea de răzuire endometrială, o intervenție minim invazivă. Practic, susțin specialiștii, stratul interior al uterului (endometrul) este lezat ușor cu scopul de a promova regenerarea acestuia pentru a crește receptivitatea în timpul procesului de implantare a unui embrion. În prezent, aceasta este una dintre procedurile folosite în reproducerea asistată la femeile care nu pot să rămână însărcinate din cauza eșecurilor repetate în timpul implantării. Când este indicat chiuretajul endometrial? În prezent, răzuirea endometrială este recomandată femeilor care au trecut prin cel puțin două cicluri de fertilizare in vitro și au suferit de eșecuri repetate de implantare. Cu alte cuvinte, în ciuda faptului că au primit embrioni de bună calitate, procesul de transfer a eșuat.
În timpul chiuretajului endometrial, are loc o răzuire a stratului mucos care acoperă interiorul uterului, unde se implantează embrionul. Intervenția este sigură, simplă și nu durează mai mult de jumătate de oră. Mecanismul prin care răzuirea endometrială crește șansele de implantare a embrionului este încă neclar. Cu toate acestea, se crede că inducerea unei leziuni în endometru determină un răspuns inflamator care favorizează regenerarea tisulară, ceea ce îmbunătățește legătura dintre endometru și embrion. Mai departe, reacția determină eliberarea factorilor de creștere și a unor hormoni care favorizează repararea epiteliului. În plus, se crede că procedura poate activa genele responsabile de implantare. 
Taguri
Articolul anterior Un cercetător de la Harvard a dezvăluit ce trebuie să facem pentru a rămâne cât mai mult timp tineri
Articolul următor Intervenții care ajută la ameliorarea durerii sau corectarea unei deformări a picioarelor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei