Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Clubul Isis organizează o campanie de donare de sânge

de Alexandra MALACHI Joi, 07 Iunie 2012 378 < 1 min citire
Clubul Isis organizează o campanie de donare de sânge
Chiar dacă nu te implici în mod direct într-o operațiune de salvare, poți salva vieți și printr-o simplă donare de sânge. Echipa Spitalului Privat Isis îi îndeamnă pe con-stănțeni să îi ajute pe bolnavii care au nevoie de transfuzii sanguine prin organizarea unei campanii în acest sens. Prin urmare, de Ziua Mondială a Donatorului, marcată de astăzi într-o săptămână, pe 14 iunie, cei care vor să facă un gest umanitar sunt așteptați, între orele 7.30 - 13.30, la sediul Centrului Județean de Transfuzii Sanguine Constanța. 
Menționăm că, pentru a dona sânge, ai nevoie de buletinul de identitate, nu trebuie să fi consumat alcool cu 48 de ore înaintea donării, să ai o greutate corporală mai mare de 57 de kilograme și să nu fi suferit de TBC, hepatită, malarie și alergii. 
Totodată, este necesar ca do-natorii să nu fie sub tratament medi-camentos, să nu se fi vaccinat în ultimele două săptămâni și să nu fi suferit vreo operație minoră în ultimele trei luni sau majoră în ultimele șase luni. De asemenea, persoanele care vin să doneze sânge trebuie să mănânce în dimineața recoltării și să consume cât mai multe lichide.
Taguri
Articolul anterior Cum să îți menții sănătatea prin medicina funcțională
Articolul următor Apa mării, excelentă pentru îmbăiere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei