Managerul Spitalului Județean Constanța, dr. Dan Căpățână, a anunțat că, de săptămâna viitoare, intră în reabilitare jumătate din etajul al patrulea al unității. "Consiliul Județean Constanța ne-a dat asigurări că va contribui cu o bună parte din fonduri, avem promisiunea și de la Ministerul Sănătății că ne vor sprijini. Noi am depus documentația la minister pentru renovarea a două secții, iar valoarea investițiilor se ridică la 30 de milioane de lei", a arătat managerul.
- Publicitate -
Vor fi reabilitate saloanele, dar, cel mai important, va fi refăcut blocul operator și va fi realizată și o sală de traumatologie. Potrivit medicilor, blocul operator respectiv nu a fost renovat de 40 de ani, iar spitalul nu a avut niciodată o sală de traumatologie, deși Constanța este printre primele pe țară la numărul de accidente rutiere. "Sperăm ca până la 1 iulie se terminăm reno-varea, dar și dotarea cu mobilier nou. Apoi urmează reabilitarea Secției de Chirurgie de la etajul cinci, pe care sperăm să o finalizăm până la sfârșitul anului", a adăugat dr. Căpățână.
În prezent, în spațiul respectiv se află Secția de Chirurgie, dar, după reabilitare, aici va fi mutată Secția de Ortopedie. De altfel, odată cu demararea lucrărilor, vor fi făcute mai multe schimbări: Secția de Chirurgie Pediatrică va fi mutată, de la etajul opt la nouă, la fel, Secția de Chirurgie va fi mutată de la patru la nouă, iar Secția de Pediatrie va fi mutată de la nouă la etajul opt. "Schimbăm așe-zarea secțiilor, pentru a nu mai fi împărțite pe mai multe etaje, cum sunt în prezent", a explicat dr. Căpățână.