Un studiu realizat de cercetătorii din Noua Zeelandă susține că micuții care au probleme cu somnul au un risc mai mare de a deveni supraponderali. Oamenii de știință au urmărit somnul a 244 de copii, cu vârste între trei și șapte ani.
- Publicitate -
Copiii au fost observați la fiecare șase luni, când le era măsurată greutatea, înălțimea și grăsimea corporală. Obiceiurile lor de somn și nivelurile de activitate fizică au fost înregistrate la vârstele de trei, patru și cinci ani. Cercetătorii au descoperit că acei copii care au dormit mai puțin în anii anteriori prezentau un risc mai mare de a avea un indice al masei corporale mai mare la vârsta de șapte ani.
Potrivit specialiștilor, copiii sub cinci ani trebuie să doarmă noaptea 11 ore și să aibă reprize de somn și în timpul zilei.