Vineri, 05 Iunie 2026

Copiii cu autism l-au primit pe Moș Crăciun cu brațele deschise

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 20 Decembrie 2010 363 1 min citire
Copiii cu autism l-au primit pe Moș Crăciun cu brațele deschise
Părinți emoționați și copii agitați, dornici să-i arate lui Moș Crăciun ce multe au învățat ei în anul care se încheie - aceasta a fost atmosfera, sâmbătă dimineață, la serbarea organizată de Centrul Terapeutic "Marea Neagră" pentru copilașii cu autism care fac terapie în cadrul unității. Strânși în jurul trupei de teatru "Suflețel", copilașii au intrat, pentru câteva clipe, în pielea unor păpușari, s-au jucat și au dansat hora. Ba mai mult, unii, la vederea Moșului, au luat repede cărticica cu povești pentru a-i demonstra acestuia că au învățat să citească. De pe margine, părinții i-au privit mândri. Căci este o mare realizare pentru un copil cu autism să interacționeze cu alte persoane, să le îmbră-țișeze, să răspundă la întrebări și chiar să râdă.
De altfel, serbarea de Crăciun a devenit o tradiție la Centrul Terapeutic "Marea Neagră", prilejul fiind tocmai bun pentru a observa progresele pe care le fac, de la an la an, copiii. Pentru efortul lor, Moșul i-a răsplătit cu dulciuri și jucării, donate de sponsori.
Pentru anul viitor, dr. Cristina Gemănaru, șefa centrului, și-a propus să introducă în curricula terapeutică ședințe pentru dezvoltarea imagi-nației celor mici.
2% din impozitul pe venit sunt de ajutor
Autismul este o tulburare a creierului care interferă cu abilitatea celor afectați de a relaționa cu cei din jur și de a duce o viață normală. Copiii diagnosticați cu autism au nevoie de ajutor profesionist pentru a deprinde abilități care, în cazul altora de vârsta lor, par să vină de la sine. În trecut, boala era adesea confundată cu schizofrenia. Acum, în județul Constanța sunt peste 200 de copii depistați cu autism.
Persoanele care doresc să dea o mână de ajutor pentru tratarea acestor copii o pot face donând 2% din impozitul pe venit.
Taguri
Articolul anterior Compania Danone, acuzată de americani că minte în reclame
Articolul următor Medalii de bronz, după un meci de poveste

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei