O cremă de corp revoluționară, cu rol contraceptiv, ar putea înlocui pilula zilnică. Este suficient ca femeile să se ungă o dată pe zi cu o cantitate foarte mică din gelul respectiv pe mâini, picioare, umeri și abdomen și au scăpat de grija unei sarcini nedorite. Până acum crema s-a dovedit la fel de eficientă ca și pilula contraceptivă. Însă ea nu are efecte secundare, precum creșterea în greutate, acnee sau migrene, afecțiuni regăsite la peste 40% din femeile care folosesc pilula.
- Publicitate -
Experții cred că acesta este și motivul pentru care gelul contraceptiv va fi acceptat foarte ușor de adolescentele care sunt foarte atente cu aspectul lor fizic și va reduce rata sarcinilor nedorite în rândul lor. În plus, el ar putea fi preferat și de femeile cărora nu le place să țină minte să ia pilula în fiecare zi. Probabil li se va părea mult mai ușor să se maseze cu crema numită Nestorone Estradial, în timpul regimului zilnic de frumusețe.
Mai mult decât atât, spre deosebire de pilulă, pomada va putea fi folosită și de către mămicile care alăptează, deoarece hormonii nu ajung până la laptele pentru bebeluș.