Malpraxisul este definit în art. 642 al Legii 95/2006, ca fiind eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice. Persoanele care sunt nemulțumite de serviciile medicale acordate trebuie să știe că legislația a fost modificată, astfel încât reclamațiile să poate fi soluționate fără a se ajunge în instanță. Astfel, potrivit legislației, administrația spitalului poate sancționa disciplinar cadrul medical care a greșit. Bineînțeles, după realizarea unei anchete. În consecință, reclamanții trebuie să se adreseze, în primul rând, cu o sesizare conducerii unității sanitare. De asemenea, sesizări vor fi transmise Colegiului Medicilor, pentru răspunderea disciplinară, procurorilor, pentru răspunderea penală și instanței de judecată, pentru răspunderea civilă, în baza Codului Civil.
- Publicitate -
De asemenea, trebuie reținut că, deși actele me-dicale defectuoase nu exclud ilicitul comis cu intenție, cele mai multe acte de malpraxis sunt comise din culpă.