Cum funcționează spitalele de Revelion

de Alexandra MALACHI Vineri, 30 Decembrie 2011 453
De Anul Nou, șapte spitale din județul Constanța vor funcționa cu linii de gardă de profil și vor acorda asistență medicală de urgență în regim de week-end.
Este vorba de Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, Spitalul Municipal Medgidia, Spitalul Municipal Mangalia, Spitalul Orășenesc Cernavodă, Spitalul Orășenesc Hârșova, Spitalul de Boli Infecțioase Constanța și Spitalul de Pneumoftiziologie din Constanța.
Astfel, serviciile de urgență vor fi disponibile în permanență în această perioadă, după cum a declarat dr. Dan Căpățână, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. În schimb, Policlinica nr. 1, care are porțile încuiate de marți, 27 decembrie, rămâne închisă și astăzi.
Totodată, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din Constanța au anunțat că Serviciul de Ambulanță al Județului va avea program normal de lucru cu mențiunea că, zilele acestea, va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces.
În plus, DJSP va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul din str. Aleea Lăcrămioarei nr. 1, iar apelurile vor fi preluate la numărul de telefon 0241/480939. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei