Mâine, între orele 10.00 și 13.30, va avea loc lansarea unui proiect pentru formarea profesională a personalului medical, în sala de conferințe a Hotelului Millenium din Constanța.
- Publicitate -
Potrivit informațiilor transmise de Direcția Județeană de Sănătate Publică, proiectul este finanțat din fonduri europene și urmărește formarea profesională a cadrelor medicale și a managerilor sanitari prin implementarea unor tehnologii noi și actualizarea cunoștințelor din domeniul economiei sanitare. În cadrul proiectului, care se va desfășura timp de un an și jumătate, peste o mie de angajați vor urma cursuri gratuite de informatică, se arată în comunicatul DJSP Constanța.