Greața și stările de vomă sunt un simptom obișnuit al sarcinii, dar rareori ajung să fie atât de grave încât să se instaleze hyperemesis gravidarum. Dar și în formele lor ușoare, greața și stările vomă pot avea un efect negativ asupra alimentației viitoarei mame în timpul sarcinii, afectând astfel și fătul, dacă gravida nu reușește să se hrănească corespunzător.
- Publicitate -
Pentru a preveni greața, medicii dau câteva sfaturi ușor de urmat, din punct de vedere al dietei. Astfel, experții recomandă ca gravidele să mănânce puțin, dar des, pentru că un stomac gol amplifică senzația de greață. Consumați multe lichide. Mâncărurile simple și reci sunt mult mai bine tolerate, față de mâncarea gătită, cu multe arome, care poate amplifica senzația neplăcută, scrie mediafax.