Atunci când vă doriți un masaj reușit, nu este suficient să folosiți doar tehnici corecte, ci trebuie să acordați atenție și uleiului ales. Practic, textura acestuia influențează felul în care mâinile alunecă pe piele, cât de repede intră produsul în epidermă și dacă după masaj rămâne sau nu o senzație neplăcută de piele grasă.
- Publicitate -
De exemplu, susțin specialiștii, dacă aveți pielea uscată, este important să alegeți uleiuri bogate, care hrănesc în profunzime și reduc senzația de piele care „ține”.
Uleiul de migdale dulci sau cel de avocado pot transforma un masaj obișnuit într-un ritual de hidratare intensă. În schimb, dacă vă confruntați cu exces de sebum sau cu tendință acneică, aveți nevoie de formule mai lejere, care se absorb rapid și nu încarcă porii.
Uleiul de jojoba este apreciat tocmai pentru că seamănă cu sebumul natural și poate contribui la echilibrarea pielii. Pentru persoanele cu piele sensibilă, regula principală este simplitatea. Astfel, produsele fără parfum și fără adaosuri agresive reduc riscul iritațiilor și oferă confort chiar și după un masaj mai lung.
Cert este că, înainte să folosiți orice produs nou, este recomandat să faceți un test de toleranță pe o zonă mică a pielii. De ce? Chiar și cele mai naturale ingrediente pot provoca reacții neplăcute dacă organismul nu le acceptă.