Cum să menții culoarea părului pe timpul verii

de Alexandra MALACHI Sâmbătă, 09 Iunie 2012 616
Este esențial să îți protejezi părul de soare în sezonul cald, pentru a-l păstra strălucitor și colorat. Persoanele cu păr vopsit ar trebui să acorde o atenție deosebită podoabei capilare în această perioadă, deoarece culoarea părului își va pierde luminozitatea, se va decolora și va dispărea în cele din urmă. Există, însă, câteva metode prin care poți opri procesul de degradare al culorii părului. În primul rând, îngrijirea părului ar trebui să înceapă printr-o hidratare intensă, cu șampoane și balsamuri de păr hidratante, dar și prin aplicarea unui balsam care nu necesită clătire, pentru a preveni deteriorarea lui la soare și umiditate. Totodată, razele ultraviolete duc la ruperea și subțierea firului de păr, ceea ce cauzează decolorarea. Te poți apăra de efectele nocive ale soarelui cu uleiuri speciale pentru păr care conțin protecție UV. Un alt aspect de luat în considerare este apa din piscină. Aceasta conține clor și minerale care se pot depune pe firul de păr și îl pot distruge. Și nu în ultimul rând, încearcă să limitezi pe cât posibil folosirea uscătoarelor de păr și a plăcilor pentru îndreptat, deoarece aerul foarte fierbinte afectează structura firului de păr, care devine casant și își pierde strălucirea.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei