Cum scăpăm de bătăturile de la picioare

de Alexandra MALACHI Miercuri, 25 Aprilie 2012 1819
Pantofii prea strâmți și incomozi duc de cele mai multe ori la apariția bătăturilor. Chiar dacă sunt dureroase sau nu, ar fi indicat să încercați să le îndepărtați pentru a evita eventualele complicații. În primul rând trebuie să renunțați la încălțămintea cu numere prea mici, nepotrivită picioarelor, să purtați doar șosete din bumbac și să evitați materialele sintetice. Printre remediile naturale pentru combaterea bătăturilor se numără tinctura de propolis sau tinctura de rostopască. Cu ajutorul unui leucoplast, puteți aplica pe zona afectată o bucată de tifon cu tinctură și să repetați acest procedeu până la dispariția bătăturilor.
Totodată, o frunză de aloe vera, pisată și ținută peste bătătură pe parcursul unei nopți întregi va permite scoaterea sau tăierea acesteia cu ușurință. O altă metodă de a scăpa de bătăturile de la picioare este să aplicați pe locul respectiv, înainte de culcare, o pastă obținută dintr-un cățel de usturoi și puțin oțet. Precizăm că, înaintea acestor tratamente, piciorul trebuie spălat și ținut în apă caldă timp de aproximativ 20 de minute. Cu toate acestea, dacă bătăturile nu dispar după câteva săptămâni și devin dureroase, vă recomandăm să vizitați un medic dermatolog.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei