Centrul Medical MEDSTAR 2000 din municipiul Constanța este unul dintre centrele unde se derulează o campanie de recoltări pentru testul Babeș-Papanicolau, în cadrul programului național de depistare activă precoce a cancerului de col uterin.
- Publicitate -
Campania este gratuită, fiind necesar ca reprezentantele sexului frumos să fie asigurate la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Campania se adresează femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani; înainte de a se prezenta la MED-STAR 2000, acestea trebuie să se adreseze medicilor de familie în contract cu MEDSTAR 2000, pentru a obține formularul tip și toate informațiile necesare pentru a be-neficia de gratuitatea testării.
"În Spitalul MEDSTAR 2000, pa-cienta se va prezenta cu un formular tip primit de la medicul de familie. Rezultatele testului vor fi transmise apoi medicului de familie, iar în cazurile în care sunt depistate leziuni precursoare sau incipiente, pacienta va fi îndrumată către medicii ginecologi. Investigațiile suplimentare și posibilele intervenții chirurgicale nu sunt decontate în cadrul programului național de screening pentru cancerul de col uterin", au precizat reprezentanții unității medicale.
Pentru mai multe informații sau programări, constănțencele au la dispoziție următoarele numerele de telefon 0241.638.251, 0722.574.250, 0723MEDSTAR și 0725.532.550.