Cum se vor îmbunătăți serviciile de urgență din spitale

de Andreea NĂSTASE Luni, 05 Mai 2014 88
Ministerul Sănătății va lansa a două proiecte finanțate în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano – Român. Parte din Fondul Tematic "Reforme în domeniul sănătății", proiectele vizează, prin programe de formare, îmbunătățirea calității serviciilor de urgență la nivel de prespital și spital și îmbunătățirea calității serviciilor în unitățile de terapie intensivă pediatrică. Programul de cooperare are ca scop reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse. La evenimentul de lansare a celor două proiecte la care vor participa Excelența sa Jean - Hubert LEBET, ambasadorul Elveției în România, Prof. Dr. Dorel SĂNDESC, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, Șef de lucrări Dr. Raed ARAFAT, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, expertul internațional Dr. Peter GORDON, reprezentanți ai Biroul Contribuției Elvețiene, Unitatea de Coordonare, Organismul Intermediar Elvețian, Agenția de Implementare a celor două proiecte, respectiv Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, personal medical si paramedical. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei