Ministerul Sănătății a anunțat, astăzi, că producătorii români și cei din celelalte state membre ale Uniunii Europe sunt obligați să schimbe etichetele de pe produselor alimentare, în așa fel încât să corespundă unor prevederi europene. "De exemplu, pentru calciu vor fi permise opt mențiuni de sănătate care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la menținerea sănătății sistemelor osoase, musculare, ale dinților etc. Alte mențiuni, în afara celor acceptate, nu vor fi permise", spun specialiștii în sănătate publică.
- Publicitate -
Prin urmare, din a doua jumătate a lunii decembrie, pe noile etichete ale produselor alimentare vor fi acceptate pentru inscripționare numai mențiunile de sănătate aflate în lista permisă prin Regulamentul adoptat la nivelul UE.