Vineri, 05 Iunie 2026

Cum vor fi tratați bolnavii din mediul rural

de Andreea NĂSTASE Miercuri, 09 Aprilie 2014 131 < 1 min citire
Cum vor fi tratați bolnavii  din mediul rural
Un element de noutate în noul contract - cadru vizează și serviciile medicale de tele-medicină. Acestea presupun investigațiile realizate în cadrul cabinetelor medicale din mediul rural care dețin ecografe și aparate pentru EKG și ale căror rezultate pot fi trimise către medici din spitalele de urgență, care au competențe specifice. 
În acest context, conducerea Spitalului Județean Constanța susține că, în cadrul instituției, sunt destui specialiști care să poată interpreta rezultatele acestor investigații și care să pună diagnos-ticele corecte. 
"Aceste servicii de tele-medicină vor fi decontate de Casa de Asi-gurări de Sănătate, ceea ce aduce două mari beneficii, atât pentru spitale, cât și pentru pacienții din mediul rural, datorită diagnosticării clare și specifice", susține managerul Spitalului Județean Constanța, Dănuț Căpățână. 
Taguri
Articolul anterior Cum se implică SANITAS și Ministerul Sănătății în reorganizarea sistemului medical
Articolul următor Serviciu extrem de util oferit de CFR Călători nevăzătorilor din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei