Curs internațional de ecografie la Euromaterna

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 23 August 2012 364
Asociația Română de Medicină Perinatală în colaborare cu Spitalul Privat de Obstetrică - Ginecologie Euromaterna organizează un eveniment premieră pentru lumea medicală constănțeană: Cursul Internațional de Ecografie Visus.
Având drept scop prezentarea metodelor de monitorizare eco-grafică a sarcinii normale și patologice, această manifestare științifică reunește personalități medicale de renume din centrele universitare cu tradiție; de la Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca prof. univ. dr. Florin Stamatian, conf. dr. Daniel Mureșean și conf. dr. Dan Ona, de la Universitatea de Medicină și Farmacie București prof. univ. dr. Gabriel Bănceanu, conf. dr. Doru Herghelegiu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași prof. univ. dr. Mircea Onofriescu. De asemenea, vor participa traineri specializați din străinatate: dr. Arkadiusz God-lewschi (Polonia), dr. Marchin Wiechec (Polonia), dr. Haizinger Michael (Austria).
Cursul se va desfășura la hotel Iaki, timp de trei zile, astfel: pe 30 și 31 august, între 9,00 și 19.00, iar pe 1 septembrie, între 9,00 și 13,30.
"Este pentru prima dată când un eveniment de asemenea importanță este găzduit și de lumea medicală constănțeană. Modul de desfășurare al cursului va fi sub forma sesiunilor teoretice în programul de dimineață și sesiuni hand-on, desfășurate prin examinarea a 35 de paciente cu ultima generație de ecografe Voluson", au precizat reprezentanții spitalului.
Pacientele selectate și implicate în program vor beneficia de ecografii gratuite și vor primi un set al tuturor investigațiilor efectuate.
În demararea desfășurării acestei sesiuni au fost implicați energic dr. Florian Danteș și dr. Răzvan Stanca, printr-un efort continuu de a dezvolta o platformă de interacțiune între medici, sub forma de sesiuni științifice și crearea unui forum de discuții.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei