Viața unei persoane accidentate depinde, într-o mare măsură, de momentul acordării primului ajutor și de priceperea celui care intervine primul la locul accidentului. Dacă te-ai aflat vreodată în situația de a primi sau de a acorda primul ajutor unei persoane, cu siguranță știi cât de important este un curs de prim ajutor.
- Publicitate -
În acest context, pe 29 martie, la ora 10.00, la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța, va avea loc, în cadrul "Cafenelei pro-sănătate", deschiderea unor cursuri de prim ajutor, adresate familiei din societatea românească - părinți, profesori, elevi/tineri care își desfășoară activitatea la nivelul unităților de învățământ preuniversitare și din comunitatea locală.
Cursul este susținut de specialiști din cadrul Societății Naționale de Cruce Roșie România - filiala Constanța și se finalizează cu certificat de absolvire.
"Cursul are o durată de 4 ore/zi (teorie și practică), iar după absolvire, veți fi capabil să acordați primul ajutor în caz de pierderea cunoștinței, stop cardio-respirator, hemoragii, luxații, entorse, arsuri (în caz de electrocutare sau insolație), înec.
Acest demers este inițiat de Societatea Națională de Cruce Roșie România - filiala Constanța, Fundația «Clubul părinților Plus D», Federația Națională a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar și Asociația de părinți a Colegiului Național «Mircea cel Bătrân» Constanța", explică Adrian Topor, președintele Fundației "Clubul părinților Plus D".