Vineri, 05 Iunie 2026

Cursuri gratuite pentru gravide despre sănătatea dentară

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 17 Septembrie 2012 242 1 min citire
Pentru prima data în România, Academia de Zâmbete în parteneriat cu Spitalul Privat de Obstetrică Ginecologie Euromaterna organizează un curs de sănătate oro-dentară pentru femeile însărcinate. Specialiștii prezenți le vor vorbi femeilor despre schimbările din sarcină, ce trebuie făcut înainte de a rămâne însărcinată, îngrijirea oro-dentară a unei gravide, afecțiuni care apar și tratamentul lor, riscurile și răsunetul acestor afecțiuni asupra fătului și a mamei. Cursurile vor conține atât o bază de date pe care ar trebui să o știe toată lumea, cât și informații noi, de actualitate, culese din diferite cercetări internaționale.
Primul curs pentru femeile însărcinate va avea loc sâmbătă, 22 septembrie, la Hotel Iaki din Mamaia, Sala București, ora 10,00, iar tematica va fi focusata în direcția prevenirii și tratării afecțiunilor dentare în timpul sarcinii, abordând afecțiunile specifice acestei perioade și factorii de risc.
Totodată, vor fi informații despre conduita femeii gravide cu privire la sănătatea oro-dentară, ce impact au bolile oro-dentare asupra bebelușului și cum se păstrează o bună igienă orală înainte de naștere. În cadrul cursurilor, vor participa și invitați surpriză, medici din diferite domenii și psihologi.
Xxx
Persoanele care doresc să se înscrie la aceste cursuri o pot face gratuit la unul din următoarele numere de telefon: 0723/637.909 și 0727/418.332.
Taguri
Articolul anterior Handbal feminin / Rezultatele etapei I a Diviziei A
Articolul următor Tenis / Horia Tecău renunță la colaborarea cu Lindstedt și va face pereche cu nr. 3 mondial

Comentează știrea

Academia de Zambete
18 septembrie 2012
corectare

Din pacate primul numar de telefon este gresit. Nu este 0723 637 909 ci 0734 637 909. Toate participantele vor primi o consultatie si un plan de tratament gratuit. Va asteptam cu drag

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei