Vineri, 05 Iunie 2026

Daruri pentru familii aflate în dificultate

de Simona ANGHEL Vineri, 05 Decembrie 2014 127 < 1 min citire
Daruri pentru familii aflate în dificultate
La începutul săptămânii viitoare, Moș Nicolae va ajunge și la filiala Constanța a Asociației Naționale a Surzilor din România (str. Griviței, nr. 56). Astfel, luni, 8 decembrie, la ora 13.30, Crucea Roșie Constanța în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului (reprezentată de părintele Gheorghe Nadoleanu, consilier eparhial) și alți oameni de bine vor dărui haine și alimente unui număr de 50 de familii, membre ale asociației.
Colaborarea dintre Crucea Roșie și Arhiepiscopia Tomisului datează din anul 1923 când, în luna iunie, episcopul Ilarie al Constanței, a fost numit președinte al Crucii Roșii Constanța; și episcopul Gherontie, succesorul său, a condus asociația.
În anul 2011, Crucea Roșie și Arhiepiscopia Tomisului au semnat un parteneriat, concretizat în derularea mai multor acțiuni comune. Una dintre ele este proiectul "Mai aproape de aproapele", de care beneficiază aproximativ 70 de oameni fără adăpost din municipiul Constanța, care primesc, zilnic, pachete cu mâncare din partea voluntarilor. O altă activitate s-a materializat în deschiderea unui punct de prim ajutor în satul Vâlcele, jud. Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Mazărea, sursă indispensabilă de proteină biodisponibilă
Articolul următor A intrat cu mașina într-un cap de pod

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei