Sâmbătă, 06 Iunie 2026

De ce ar trebui să adăugaţi un duș bucal în rutina de zi cu zi

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 07 Iulie 2025 226 1 min citire
De ce ar trebui să adăugaţi un duș bucal în rutina de zi cu zi
Sănătatea orală nu se rezumă doar la periajul de două ori pe zi. Chiar și cu un periaj corect și ata dentară, există zone care rămân greu accesibile, mai ales în jurul aparatelor dentare, coroanelor sau sub linia gingiei. În aceste cazuri, un duș bucal poate face minuni, sunt de părere specialiştii. Acest dispozitiv modern folosește un jet de apă pentru a elimina resturile alimentare și placa bacteriană, contribuind la o igienă orală mult mai eficientă. Stomatologii susţin că un duș bucal nu înlocuiește periuța de dinți, ci o completează. Practic, prin tehnologia sa de pulsare a apei, ajunge în zonele greu accesibile, curățând delicat, dar eficient, acolo unde periuța nu poate ajunge. Studiile au arătat că utilizarea constantă a unui duș bucal poate reduce semnificativ inflamația gingiilor și riscul de parodontoză. În plus. este și o alegere excelentă pentru persoanele cu gingii sensibile sau care suferă de diverse afecțiuni gingivale. De asemenea, un duș bucal este deosebit de util pentru cei care poartă aparate dentare, implanturi sau punţi, curățând delicat zonele unde periuța nu poate ajunge. Un alt beneficiu important al dușului bucal este că ajută la prevenirea respirației neplăcute, eliminând resturile alimentare și bacteriile din zonele greu accesibile. În plus, dacă adăugați și o apă de gură antibacteriană, efectele benefice se vor multiplica, iar igiena orală va fi completă.
Taguri
Articolul anterior Aveți coji pe scalp? Iată ce poate însemna acest lucru
Articolul următor AUR a crescut în sondaje! George Simion anunță o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei