Joi, 04 Iunie 2026

De ce nu este bine să combinaţi antibioticele cu alcoolul

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 02 Iunie 2022 178 < 1 min citire
De ce nu este bine să combinaţi antibioticele cu alcoolul
Medicii constănţeni avertizează populaţia în privinţa consumului de alcool în timpul tratamentului cu antibiotice. Ei susţin că acesta trebuie evitat, deoarece atât alcoolul, cât şi medicamentele sunt metabolizate la nivel hepatic, ducând la suprasolicitarea ficatului. Desigur, sunt şi antibiotice care, în combinaţie cu alcoolul, îşi pierd eficacitatea sau formează în organism chiar compuşi toxici, caz în care consumul de alcool este interzis.
De asemenea, o altă asociere de evitat este cea a lactatelor cu antibioticele, chiar dacă este o practică des utilizată din convingerea că lactatele (în special produsele lactate obţinute prin fermentaţie, aşa cum sunt iaurtul, chefirul, sana) ajută la menţinerea florei intestinale. Specialiştii mai spun că, în cazul anumitor clase de antibiotice, această asociere nu este recomandată, deoarece se formează compuşi care le reduc efectul terapeutic.
Este cunoscut faptul că asocierea antibioticelor cu alte medicamente poate modifica eficienţa acestora. Spre exemplu, în cazul contraceptivelor, unele antibiotice pot produce o scădere a efectului de contracepţie, prin urmare se recomandă utilizarea unor metode contraceptive suplimentare pe durata tratamentului.
Taguri
Articolul anterior A fost găsit autorul furtului de 100.000 euro, din casa primarului din Mehedinți
Articolul următor Ce tip de epilare este cel mai potrivit?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei