Vineri, 05 Iunie 2026

Demența poate fi generată de răceli frecvente și gripă

de Petruta RIDICHE Joi, 20 Aprilie 2023 317 1 min citire
Demența poate fi generată de răceli frecvente și gripă
Sfaturile medicilor pentru persoanele cu infecții ușoare până la moderate implică, de obicei, odihnă adecvată și o cantitate mai mare de lichide. Foarte interesant este că, potrivit unui studiu recent publicat în revista „Brain, Behavior, and Immunity”, inflamația repetată cauzată de administrarea unei toxine bacteriene la șoareci de vârstă mijlocie a dus la deficite cognitive. Aceste deficite cognitive au fost, și ele, însoțite de modificări ale plasticității neuronilor din hipocamp. Hipocampul este o regiune cu un rol important în învățare și memorie.
Persoanele în vârstă sunt mai susceptibile la infecții microbiene. Astfel de infecții agravează scăderea funcției cognitive și generează deficiențe cognitive ușoare sau demență.
Concluziile studiului indică faptul că ar putea fi necesare tratamente mai agresive pentru adulții în vârstă pentru a preveni efectele de durată ale acestor infecții. Acest studiu, însă, a fost efectuat pe un model de șoarece, iar generalizarea rezultatelor la om nu este bine cunoscută.
Coautorul studiului, dr. Elizabeth Engler-Chiurazzi, specialist în neuroștiință comportamentală la Universitatea Tulane, spune că descoperirile au implicații importante și pentru sănătatea creierului uman. „În prezent, standardul de îngrijire pentru răceala obișnuită sau virusul gripei este izolarea în casă, odihna și hidratarea și să-ți lași corpul să-și facă treaba pentru a elimina infecția. Acest ghid este aplicat pe scară largă populației și, din cunoștințele mele, este indicat indiferent de riscul de dezvoltare ulterioară a demenței (de exemplu, pacienții care poartă gene care sunt asociate cu boala Alzheimer cu debut precoce)", a declarat aceasta pentru Medical News Today.
Taguri
Articolul anterior România va juca pentru locul al treilea la Cupa Mondială Universitară de Hochei de la Cârţa
Articolul următor Constănțenii din Poarta 6 se simt rupți de oraș. "Ne scrântim picioarele pe calea ferată, ca să nu mai ocolim atât"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei