În trecut, educaţia sau disciplinarea copilului se baza pe dominare, frică şi culpabilizare, inducând teama de a nu pierde iubirea părintelui sau anumite privilegii. Deseori disciplinarea a fost confundată cu pedeapsa. Disciplinarea este, de fapt, o experinţă de învăţare.
- Publicitate -
Disciplinarea implică drepturi egale şi respect reciproc. Copilului i se oferă posibilitatea de a lua decizii, de a alege singur modul în care doreşte să se deruleze acţiunea aleasă de părinte. Astfel, el devine responsabil de propriul comportament şi de consecinţele acestuia. Se adresează comportamentului, nu persoanei şi nu implică judecata morală. Ajută copilul să înveţe ceea ce ar trebui să facă într-o anumită situaţie, fără a-l face să se simtă umilit pentru „nereuşita” lui. Permite libera alegere, stimulează şi comportamentul dorit, nefiind orientată doar spre comportamentele problematice.
În schimb, pedeapsa se exprimă prin puterea autorităţii, copilul fiind forţat să adopte un anumit comportament. Este aplicată după bunul plac al părintelui. Se adresează persoanei, nu comportamentului şi presupune judecata morală a „făptaşului”. Se concentrează asupra comportamentelor anterioare, amintind mereu copilului de greşelile făcute.
