Durerea de gambă poate agrava mult calitatea vieţii bolnavului

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 07 Decembrie 2023 270
Deseori, durerea apărută la nivelul gambelor poate debuta brusc, fiind localizată unilateral sau bilateral, de intensități diferite (de la durere moderată, suportabilă, la durere atroce, intensă, care împiedică desfășurarea activităților fizice zilnice ale bolnavului). Aceasta este percepută, câteodată, de către persoana afectată ca o constricție dureroasă, gheară, tăietură sau asemănătoare crampelor musculare. Specialiştii afirmă durerea de gambă poate fi însoțită de numeroase alte manifestări clinice, în funcție de boala de fond, poate afecta bolnavul psiho-social (durerile severe sau continue) și este, în majoritatea cazurilor, legată de un anumit context, precum realizarea activității fizice intense, apariția unor traumatisme locale sau anumite afecțiuni de care suferă bolnavul.
În majoritatea cazurilor, acest tip de dureri sunt datorate insuficienței circulatorii apărută la nivelul membrelor inferioare, care este prezentă frecvent în sarcină, în rândul persoanelor supraponderale sau obeze sau în contextul sedentarismului. În timp, în lipsa administrării tratamentului corespunzător, această insuficiență circulatorie poate duce la apariția varicelor. O altă cauză care duce la apariţia durerilor se referă la varicele gambiere, care determină apariția unei dureri surde de gambă, percepută de către bolnav ca o senzație de greutate locală.
De asemenea, tromboza venelor profunde poate determina apariția durerii de gambă percepută de către bolnavi ca o gheară sau constricție localizată unilateral la nivelul membrului trombozat. Această durere poate fi însoțită și de alte manifestări clinice discrete, precum: edeme gambiere, eritem și căldură locală. De precizat că, în absența tratamentului corespunzător, se poate ajunge la apariția unor dureri severe, prezente chiar și în repaus, care vor împiedica efectuarea oricărei activități fizice și va agrava mult calitatea vieții bolnavului.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei