Peste 1.000 de posturi de medici și asistenți medicali ar urma să fie deblocate, a declarat luni ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.
- Publicitate -
"Necesarul pe care îl estimează unii manageri de spitale este mai mare, se duce undeva la 1.900 de posturi. Unele dintre ele din punctul meu de vedere nu sunt justificate, unele dintre ele se referă la posturi administrative, iar eu am spus că pe bugetul pe care îl avem vom face deblocarea, dar numai pe posturi strict medicale, aici mă refer la medici, asistenți medicali și care este undeva între 1.200 și 1.400 de posturi. (...) Asta se va întâmpla în ședința de Guvern de miercuri. Asta este un un lucru bun pentru sistemul nostru sanitar. Numai că noi va trebui să urmărim ca acele posturi să fie ocupate corect, prin concurs organizat corect", a spus Nicolăescu, potrivit Realitatea.