Vineri, 05 Iunie 2026

Examenul de rezidențiat le-a dat mari emoții viitorilor medici

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 21 Noiembrie 2016 205 1 min citire
Examenul de rezidențiat le-a dat mari emoții viitorilor medici
Peste 6.000 de absolvenți ai Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie au susținut, ieri, concursul de intrare în rezidențiat. Din totalul celor înscriși, peste 4.500 au optat pentru Medicină, peste 1.000 pentru Medicină Dentară și aproape 500 pentru Farmacie.
"Pentru sesiunea 2016, Ministerul Sănătății a crescut numărul de locuri/posturi. De asemenea, sunt introduse specialități noi - Cardiologie pediatrică, Gastro-enterologie pediatrică, Nefrologie pediatrică, Oncologie și Hematologie pediatrică, Pneumologie pediatrică, Microbiologie clinică și Pedodonție, iar o serie de specialități a căror durată a fost redusă în anul 2010 au fost aduse acum la standarde europene", susțin reprezentanții Ministerului Sănătății.
Concursul s-a desfășurat în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara și a avut o durată de patru ore. Examenul a constat într-un test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul. Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu
Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se va face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu. Locurile și posturile rămase neocupate în urma finalizării alegerilor vor putea fi ocupate numai printr-un alt concurs de rezidențiat. 
Taguri
Articolul anterior Machiajul ne poate îmbolnăvi. Cum putem scăpa de urcior
Articolul următor Mămici, atenție! Vârsta la care nasc femeilele poate influența longevitatea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei