Exercițiile fizice efectuate zilnic pot reduce riscul de apariție a cancerului la sân, la femeile de peste 30 de ani, se menționează într-un studiu prezentat la Colegiul American de Medicină Sportivă din Seattle. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 4.296 de femei, cărora medicii le-au cerut să com-pleteze un chestionar legat de volu-mul de exerciții fizice efectuate în anumite perioade ale vieții: între 10 - 15 ani, 15 - 30 de ani, 30 - 50 de ani și peste 50 de ani.
- Publicitate -
Rezultatele cercetării au arătat că riscul de a dezvolta cancer la sân nu era legat de volumul de exerciții fizice efectuate între 10 și 30 de ani, dar după această vârstă, femeile active din punct de vedere fizic sunt mai puțin expuse riscului de a dezvolta maladia. "Volumul mediu necesar de exerciții fizice este de 60 de minute pe săptămâna", a spus Lisa Sprod, realizatoarea studiului. "Mesajul de reținut în urma acestui studiu este că efectuarea unui volum mai mare de exerciții fizice după vârsta de 30 de ani are un rol important în reducerea riscului dezvoltării cancerului la sân", a concluzionat cercetătorul.