Federația "Solidaritatea Sanitară" sprijină greva generală din sănătate

de Andreea NĂSTASE Marţi, 26 Noiembrie 2013 57
Federația "Solidaritatea Sanitară" își exprimă solidaritatea cu salariații aflați în grevă de avertisment.
"Ne declarăm susținerea pentru orice manifestare de protest și acțiunile menite să contribuie la creșterea calității vieții profesionale a salariaților și la creșterea calității serviciilor medicale acordate pacienților!
În măsura în care contribuie la atingerea acestui obiectiv esențial al strategiei noastre, susținem de asemenea măsurile de reformă ale sistemului sanitar. Susținem creșterea finanțării Sănătății la nivelul a 9% din PIB, respectiv creșterea finanțării sectorului public din Sănătate la nivelul a 6% din PIB. Având în vedere faptul că această creștere a finanțării nu poate fi asigurată de Ministerul Finanțelor în actualul cadru juridic de funcționare a sistemului sanitar, finanțarea sistemului public de sănătate făcându-se predominant prin intermediul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, respectiv în special prin intermediul contribuțiilor angajaților și angajatorilor, împreună cu aceste solicitări am transmis Ministerului Sănătății și soluțiile necesare pentru ca acest lucru să se întâmple", se arată într-un comunicat al Federației.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei