Federațiile din sănătate, tot mai hotărâte să declanșeze greva generală

de Andreea NĂSTASE Luni, 18 Noiembrie 2013 86
După ce, la începutul săptămânii trecute, reprezentanții Federației Sanitas au decis declanșarea unor noi proteste, membrii Federației Solidaritatea Sanitară se pregătesc să li se alăture. "Federația Solidaritatea Sanitară va decide, la începutul săptămânii viitoare, dacă se va alătura protestelor anunțate de Sanitas pentru sfârșitul lunii noiembrie. Revendicările prezentate de colegii de la Federația Sanitad sunt relevante, iar noi vom decide luni sau marți, respectiv pe 18 sau 19 noiembrie, dacă ne vom alătura protestelor ce vor fi organizate de Sanitas pe 25 și 28 noiembrie", a declarat președintele federației, Viorel Rotilă. Pe de altă parte, președintele Sanitas Constanța, Nicu Manea, susține că "peste cei 75.000 de medici afiliați Sanitas, alte 15.000 de cadre medicale care nu sunt înscrise în niciuna dintre asociațiile din sănătate vor susține greva generală și au semnat deja pe listele federației că ne susțin".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei