Fenomenul îmbătrânirii populației este tot mai accentuat în fiecare an. Acest lucru este confirmat de Institutul Național de Statistică într-un studiu publicat joi. Medicina care a avansat influențează speranța de viață a populației. Cu toate acestea, creșterea numărului de bătrâni îi va afecta în special pe tineri. Persoanele care au peste 65 de ani sunt mai multe cu 350 de mii decât tinerii până în 14 ani. "Europa din punct de vedere demografic îmbătrânește în fiecare an ce trece și România odată cu ea speranța de viață în România este, spuneam, la 75 de ani, 72 la bărbați și 78 aproape 79 la doamne, iarăși în trendul european", afirmă Vladimir Alexandrescu - Institutul Național de Statistică.
- Publicitate -
Specialiștii spun că îmbătrânirea se va accentua, iar asta îi va afecta în special pe tineri.
"Când discutăm de raportul dintre tineri și cei vârstnici, vedem că această proporție se schimbă în defavoarea tinerilor. Discutăm de 110 persoane vârstnice la 100 de tineri și pe termen lung acest raport va crește, asta înseamnă, tehnic vorbind, că peste 20-30 de ani o să avem un adult care va trebui să întrețină până la 2 pensionari. Dacă acum populația de peste 65 de ani din Europa este undeva la 18%, în 2080 este proiectată, undeva la 29%", afirmă Dan Jugan, sociolog.
Doar în țările dezvoltate întâlnim acest fenomen, spun cei de la Institutul pentru Calitatea Vieții.
"9% din populație au între 44 și 49 de ani...8,8%, toți acești 8,8% se vor adăuga la cei care au 65 de ani peste nu foarte mulți ani peste 14-15 ani. În toată Europa îmbătrânește populația, în primul rând datorită faptului că a crescut speranța de viață, datorită faptului că medicina a evoluat foarte mult. De ce se nasc mai puțini oameni este o cauză, pentru că se nasc mai puțini", spune Mihnea Preoteze, de la Institutul pentru Calitatea Vieții.
La 1 ianuarie 2018, în mediul urban erau peste 12 milioane persoane. Mai puțin cu 0,1% față de 1 ianuarie 2017.
"România a avut la 1 ianuarie 2018, 29 de mii de persoane cu domiciliu în România mai puțin decât la 1 ianuarie 2017, dar acest lucru face parte din lucrurile cât se poate de naturale", afirmă Vladimir Alexandrescu, INS.
Cât despre vârsta medie a populației, aceasta ajunge la 41 de ani, în creștere față de anul trecut. "În 2050 am ajunge la 16 milioane de locuitori în România. Este cifra pe care o găsim în cele patru seturi de proiectări ale populației României: o găsim în propriile proiectări ale Centrului de Cercetări Demografice, în proiectările din zona de statistică, în proiectările ONU, dar și în Eurostat", afirmă Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice.
Sursa: Digi 24