Foarte puțini români caută pe internet informații legate de sănătate

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 06 Aprilie 2021 4001

Peste jumătate dintre cetăţenii din Uniunea Europeană cu vârsta între 16 şi 74 de ani au declarat că în 2020 au căutat informaţii online legate de răni, boli, nutriţie sau îmbunătăţirea sănătăţii, însă în România ponderea celor care au căutat astfel de informaţii online este de doar 28%, cel mai mic procent din UE, arată datele publicate marţi de Eurostat, citează Agerpres.
Căutarea de informaţii online legate de sănătate este foarte populară în ţările nordice, în frunte cu Finlanda, unde 77% dintre cei cu vârsta între 16 şi 74 de ani au declarat că au căutat online astfel de informaţii în 2020, urmată de Olanda (76%), Danemarca (72%) şi Germania (70%).La polul opus, căutarea de informaţii online legate de sănătate este mai puţin populară în România (28%), Bulgaria (29%), Italia (35% conform datelor din 2019) şi Polonia (43%).

În ultimul deceniu, ponderea celor care au căutat online informaţii legate de sănătate a crescut în marea majoritate a statelor membre UE. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Cehia (41 de puncte procentuale) şi Cipru (40 de puncte procentuale), urmate de Spania (34 puncte procentuale), Irlanda şi Croaţia (ambele cu 33 de puncte procentuale). În România, ponderea celor care au căutat online informaţii legate de sănătate a crescut cu doar nouă puncte procentuale în ultimul deceniu.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei