Fotoepilarea ne poate scăpa definitiv de părul în plus r Procedura se face în mai multe ședințe și nu este dureroasă

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 24 Iunie 2010 962
Este vară, soare, căldură, vacanță, mare. Pregătirea pentru prima plajă include, în mod obligatoriu, epilarea părului din anumite zone ale corpului. Chiar dacă metodele cosmetice au evoluat foarte mult, pentru unele femei părul de prisos dă multe bătăi de cap. O soluție ar fi eliminarea definitivă a acestuia. Fotoepilarea este din ce în ce mai folosită în cabinele de cosmetică. La ea apelează atât doamnele, cât și domnii. Efectele se văd de la prima ședință, dar, în funcție de structura firului de păr și de pigment, procedura se poate relua de mai multe ori. O ședință costă aproximativ 100 de lei, intervalul recomandat între două proceduri fiind de șase săptămâni. "Fotoepilarea este un procedeu de îndepărtare a părului de pe corp cu ajutorul unui fascicul luminos emis de un sistem de lumină intens pulsată sau laser. Fiecare din cele două tipuri de lumină au avantaje și dezavantaje și prezintă unele asemă-nări, dar și multe deosebiri. Principiul de acțiune este acela că lumina de o anumită intensitate și culoare este transmisă prin piele, unde este absorbită de foliculul pilos, care se încălzește până la ardere și este definitiv compromis", explică dr. Sorina Conora. Piele albă, rezultate maxime Cele mai bune rezultate se obțin dacă există un contrast bun între culoarea pielii și culoarea părului. În general, cu cât este mai gros și mai închis la culoare firul de păr, cu atât mai bune sunt rezultatele, cu cât pielea este mai albă, cu atât mai bine. Procedeul se aplică cu succes în aproape toate zonele, cum ar fi fruntea, sprâncenele, vârful nasului, mustața, bărbia, lobul urechilor, umeri, spate, axile, abdomen, fese, zona pubiană, zona bikini, antebrațe, brațe, gambe, coapse, mâini, picioare și degete. "În general, o zonă se tratează de mai multe ori, până când clienta este mulțumită de rezultate. Acest lucru nu înseamnă întotdeauna lipsa completă a părului, ci reducerea acestuia la un procent care nu mai deranjează", mai precizează dr. Conora. Factorii care determină numărul de ședințe sunt, printre alții, zona tratată (procentul de fire de păr aflate în faza de creștere activă variază în funcție de zone), textura părului, culoarea pielii și a părului, istoricul epilărilor anterioare, diverse condiții particulare medicale și nemedicale (ex. bronzare, hirsutism, etc.). Contraindicată femeilor însărcinate În ceea ce privește durerea, medical specialist explică: "percepția durerii este diferită de la persoană la persoană. Sunt zone mai sensibile, dar, în general, procedura nu este mai dureroasă decât epilarea cu ceară. Senzația este de pișcătură, furnicătură în momentul emiterii flash-ului. Însă această senzație este atenuată și prin folosirea gelurilor de răcire". Procedura de fotoepilare este contraindicată femeilor însărcinate sau care alăptează și persoanelor care au diferite afecțiuni la nivelul pielii sau celor care au pielea iritată.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei