Vineri, 05 Iunie 2026

Gripa face ravagii în România. Mai mulți pacienți au decedat

de Madalina PETRESCU Vineri, 05 Ianuarie 2024 565 1 min citire
Gripa face ravagii în România. Mai mulți pacienți au decedat
Doi pacienţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi confirmaţi cu gripă au decedat în ultimele 24 de ore, unul având 34 de ani, iar celălalt 41 de ani.
Un alt deces, al unui pacient octogenar infectat cu virusul gripal, s-a produs în ziua de Crăciun.
"În decembrie, a fost un deces, 82 de ani avea bărbatul, decedat în 25 decembrie, confirmat cu gripă tip A. Următorul deces, la un bărbat de 34 de ani, decedat în 4 ianuarie, cu gripă tip B. Decesul de astăzi, un bărbat de 41 de ani, confirmat cu gripă tip A. Toţi aveau comorbidităţi", a precizat purtătorul de cuvânt al unității medicale.
În ceea ce priveşte decesele din ultimele 24 de ore, bărbatul de 34 de ani era pacient oncologic, iar cel de 41 de ani era un caz social, diagnosticat cu o boală cronică de rinichi şi etilism.
Purtătorul de cuvânt al SCJU a declarat că, de la începutul lunii decembrie 2023 şi până la această dată, la spitalul din Bistriţa au fost internaţi 16 pacienţi cu gripă, din care şapte copii cu vârste cuprinse între şapte luni şi opt ani.
Cea mai recentă informare făcută de Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud arată că, în ultima săptămână din anul trecut, adică în intervalul 25 - 31 decembrie, au fost raportate 32 de cazuri de gripă, din care nouă au necesitat spitalizarea.
Taguri
Articolul anterior Sfaturi de la salvamontiști pentru martorii accidentelor pe pârtiile de schi: Nu intraţi în panică, protejaţi victima!
Articolul următor Bărbat de 18 ani reținut pentru posesie de substanțe cu efecte psihoactive

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei