Inflamaţiile călcâielor sunt declanşate şi de creşterile unor formaţiuni osoase

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 11 Aprilie 2023 174
Unele persoane sunt diagnosticate cu maladia Haglund, o inflamație dureroasă a călcâiului cauzată de o exostoză (creşterea unor formaţiuni osoase), iritată de încălțăminte, care apare la unghiul postero-superior al calcaneului, chiar la locul de inserție al tendonului Ahilean. Cauza principală a producerii acestei deformări, spun specialiştii, se referă la presiunea exercitată de încălțăminte pe partea posterioară a călcâiului. În general, persoanele care prezință o umflătură proeminentă sub inserția tendonului Ahilean, au o predispoziție mai mare să dezvolte maladia Haglund. Această umflătură proeminentă comprimă țesuturile moi între os și partea din spate a încălțămintei.
Mai departe, apar inflamația și îngroșarea țesuturilor, ceea ce face ca presiunea să fie mai mare, iar durerea mai intensă. Simptomul principal al maladiei Haglund este durerea localizată în partea posterioară a călcâiului. De-a lungul timpului, țesuturile se îngroașă peste umflătura osoasă, determinând formarea unui calus, care poate crește destul de mult în dimensiune și se poate inflama în timpul purtării încălțămintei. De asemenea, poate fi afectată și bursa din spatele călcâiului, care se inflamează, provocând bursita. Deformările nu produc, de obicei, dereglări funcționale în timpul mersului, cu excepția perioadelor în care durerea se acutizează și atunci când zona este inflamată. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei