Vineri, 05 Iunie 2026

Lipsa seleniului și a coenzimei Q10 poate accelera procesul de îmbătrânire

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 10 Iulie 2025 308 1 min citire
Lipsa seleniului și a coenzimei Q10 poate accelera procesul de îmbătrânire
O nouă descoperire științifică aduce speranță pentru persoanele în vârstă. Un studiu realizat de cercetătorii suedezi și norvegieni arată că o combinație de seleniu și coenzima Q10 poate încetini procesul de îmbătrânire celulară. Studiul, desfășurat pe o perioadă de cinci ani, a inclus peste 440 de participanți în vârstă, sănătoși, atât femei, cât și bărbați. La final, cercetătorii au analizat lungimea telomerilor, elemente de la capătul cromozomilor care protejează ADN-ul și indică vârsta biologică a celulelor. Cu fiecare diviziune celulară, ei se scurtează, iar la un moment dat, celula nu mai poate funcționa corect și moare. Persoanele care au primit suplimentele cu seleniu și coenzima Q10 au avut telomeri mai lungi decât cei din grupul placebo, ceea ce sugerează că aceste substanțe încetinesc uzura celulară și, implicit, procesul de îmbătrânire.
În plus, studiul a arătat că participanții care au primit suplimentele au avut o reducere cu 54% a riscului de deces cauzat de boli cardiovasculare, principala cauză de mortalitate la vârste înaintate. Totodată, specialiștii au subliniat că lipsa seleniului și a coenzimei Q10 poate accelera procesul de îmbătrânire, în timp ce suplimentarea cu aceste două substanțe îl poate încetini considerabil.
În Europa, inclusiv în România, deficitul de seleniu este o problemă des întâlnită, deoarece solul agricol conține cantități mici din acest mineral esențial. Deși organismul are nevoie de cel puțin 100 de micrograme de seleniu pe zi, alimentația obișnuită furnizează adesea mai puțin de jumătate din această cantitate. În plus, producția naturală de coenzima Q10 scade odată cu înaintarea în vârstă, ceea ce face ca suplimentarea să fie cu atât mai importantă.
Taguri
Articolul anterior Constănțencele Elizabeta Samara şi Bernadette Szocs s-au calificat la United States Smash
Articolul următor Nicușor Dan a atacat la CCR Legea anti-fascism adoptată în Parlament

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei