Magneziul te protejează în sezonul rece

de Andreea NĂSTASE Luni, 08 Octombrie 2012 436
Sezonul rece bate la ușă și aduce atât temperaturi reci, cât și răceli și boli respiratorii. Ce este de făcut. Înarmați-vă cu răbdare și investiți în remedii inteligente. În lista de cumpărături, adăugați mai multe fructe și legume. Ele conțin necesarul de vitamine și antioxidanți cu care corpul poate să devină mai puternic în fața bacteriilor și virusurilor.

Și începeți o cură cu magneziu. Acest mineral intervine eficient în protecția organismului la frig, fiind un tonic regenerator prin care organismul funcționează la cote maxime. Deși în corp este mai puțin abundent decât sodiul, potasiul și calciul, rolul magneziului în organism este foarte important, acesta intervenind în mai mult de 300 de reacții enzimatice: în metabolismul glucidic, lipidic și protidic. 
Cea mai mare parte din cantitatea de magneziu pe care o ingerăm este stocată la nivelul sistemului osos și al dinților. Restul se află în sânge, în țesuturi și în organe (inimă și creier). Atenție! Necesarul de minerale este stabilit împreună cu medicul curant pentru a evita supradozarea. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei