Astăzi, începând cu ora 11.00, membrii Federației "Solidaritatea Sanitară" din România participă la mitingul organizat în Piața Victoriei, pentru susținerea revendicărilor înaintate Guvernului și Ministerului Sănătății și pentru modificarea Legii dialogului social.
- Publicitate -
"Protestul survine în contextul eșuării încercărilor noastre de dialog social eficient, exprimându-ne pe această cale nemulțumirea față de situația gravă în care se află salariații din Sănătate.
Toate solicitările noastre sunt dublate de soluții eficiente la probleme identificate, propunerile făcând parte dintr-o amplă strategie de reformă pe care am înaintat-o Ministerului Sănătății. Înțelegem în felul acesta să nu ne rezumăm la a cere, indicând totodată măsurile concrete prin care cererile îndreptățite ale salariaților din Sănătate pot fi satisfăcute", transmit reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară.