Membrii Colegiului Medicilor din România sunt de părere că ar trebui luate măsuri mai dure față de actele de amenințare sau violență la adresa cadrelor medicale.
- Publicitate -
Cu toate că Ministerul Sănătății a înăsprit pedepsele pentru comportamentul agresiv față de doctori, Colegiul Medicilor propune auto-rităților centrale și locale să adopte măsuri suplimentare. Este vorba despre o pază eficientă a unităților medicale și asigurarea intervențiilor rapide atunci când este cazul. Doctorul Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România, susține că siguranța medicilor trebuie protejată în timp ce își exercită profesia.
"Faptul că o persoană va fi sancționată după ce a săvârșit un act de violență asupra unui medic nu va fi de real folos, deoarece acel medic va suferi deja o violență", a explicat Astărăstoae.
Potrivit acestuia, cazurile de agresiuni verbale și fizice la adresa personalului medical au crescut îngrijorător de mult.
"Vrem să aplicăm măsuri care să protejeze viața și sănătatea personalului medical. Totodată, este necesar ca aceste măsuri să împiedice și să reducă violența în unitățile medicale", a mai spus președintele Colegiului Medicilor din România.