Vineri, 05 Iunie 2026

Medicii vor prescrie rețete electronice de la 1 iunie

de Alexandra MALACHI Luni, 14 Mai 2012 417 < 1 min citire
Medicii vor prescrie rețete electronice de la 1 iunie
De luna viitoare, medicii vor putea prescrie rețete în sistem electronic, iar începând cu 1 iulie, vor fi obligați să facă acest lucru.
Dr. Dorin Ionescu, directorul general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că sistemul privind prescrierea electronică a rețetelor medicale este pregătit să intre în funcțiune de la 1 iunie.
"Începând cu această zi, medicii vor putea prescrie rețetele în acest sistem, dar nu vor fi obligați. Este nevoie de o pregătire în acest sens", a menționat dr. Ionescu. Directorul general al CNAS a precizat, însă, că de la 1 iulie, cadrele medicale vor fi obligate să prescrie rețetele conform programului electronic. "Totuși, până la sfârșitul anului, prescrierea electronică va funcționa în paralel cu cea clasică", a adăugat dr. Dorin Ionescu.
Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prescripția electronică este mai avantajoasă, deoarece oferă o siguranță a tratamentului și un risc redus de complicații prin evitarea erorilor de prescriere și prin acuratețea informației. În plus, noul program va preveni și frauda din sistem, care în prezent este estimată la două-trei sute de milioane de euro.
Taguri
Articolul anterior Sute de copii români, diagnosticați cu cancer în fiecare an
Articolul următor Testările gratuite pentru depistarea astmului continuă la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei