Vineri, 05 Iunie 2026

Menstruația după naștere apare la intervale diferite de timp

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 22 Iunie 2023 140 1 min citire
Menstruația după naștere apare la intervale diferite de timp
În timpul sarcinii, corpul unei femei suferă o mulțime de modificări, dar o parte dintre acestea apar și după momentul nașterii, iar revenirea menstruației este unul dintre cele mai discutate subiecte de către proaspetele mămici. Momentul apariției menstruației postpartum variază, însă, de la o persoană la alta, fiind influențat de diverși factori. De exemplu, alăptarea este unul dintre cei mai importanți, întrucât prolactina, hormonul necesar pentru a produce lapte, suprimă hormonii reproductivi și poate influența apariția menstruației.
Specialiștii spun că menstruația apare la aproximativ 6 - 8 săptămâni după naștere, dacă nu alăptați. În cazul în care alăptați bebelușul, perioada în care apare menstruația poate varia. Atenție! Când reapare menstruația, puteți observa unele modificări în cantitatea de lapte produs sau unele reacții ale celui mic la lapte. Modificările hormonale care stau la baza reapariției menstruației pot, de asemenea, să influențeze laptele. De exemplu, puteți observa o scădere în cantitatea de lapte sau modificări în compoziția acestuia. Aceste modificări sunt minore și nu ar trebui să influențeze procesul de alăptare. De asemenea, după naștere, când reapare menstruația, este posibil ca aceasta să nu fie la fel ca menstruațiile pe care le-ați avut înainte de a rămâne însărcinată. Corpul se adaptează noilor schimbări și pot apărea câteva modificări: durerile abdominale pot fi mai intense sau mai reduse decât erați obișnuită;
mici cheaguri de sânge; flux mai abundent; flux care se oprește, apoi reapare; durată neregulată. Ulterior, aceste modificări se diminuează, dar poate exista o perioadă mai lungă sau mai scurtă până când menstruațiile devin regulate după naștere. 
Taguri
Articolul anterior Guta se instalează la persoanele cu un nivel ridicat de acid uric în sânge
Articolul următor Posibilul debut al lui Messi la Inter Miami a aruncat în aer prețul biletelor. Cu cât se vinde un loc pe stadion

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei