"Prevenirea îmbolnăvirilor este un proces care ar trebui să devină un stil de viață", ne explică dr. Loti Po-pescu, Master European Promovarea Sănătății și Educație pentru Sănătate, Coordonator al Programelor DSPJ Constanța. Infecțiile respiratorii care se transmit pe cale aeriană sunt mai frecvente în sezonul rece din cauza variațiilor de temperatură. Grupele de vârstă care sunt mai predispuse la îmbolnăvire sunt copiii și vârstnicii, însă nici celelalte grupe de vârste nu sunt excluse. Iată ce recomandă dr. Loti Popescu pentru prevenirea gripei:
- Publicitate -
- purtați îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată sezonului, acoperiți bine capul, mâinile, picioarele și zona gâtului
- beți ceaiuri călduțe din plante
- introduceți în alimentație mierea, însă nu o utilizați și în cazul copiilor mai mici de un an.
- faceți mișcare adecvata vârstei, antrenamentului și stării dumneavoastră de sănătate.
- îmbogățiți-vă alimentația cu legume crude și fructe, pe care să le consumați cam de cinci ori pe zi.
- vaccinați-vă, după controlul la medicul de familie și rețineți că vaccinarea se face înainte ca boala să apară.
- dacă v-ați îmbolnăvit, izolarea este cea mai buna soluție, alături de tratamentul prescris de medicul de familie, dacă nu sunt complicații: repaus, evitarea contactelor, pentru a preveni răspândirea bolii.