Sughițul reprezintă un act involuntar declanșat în urma unor iritații nervoase provenite din aparatul digestiv și apare mai des după înghițirea unor alimente iritante pentru stomac, precum ardeiul iute, piperul, băuturile alcoolice concentrate, medi-camentele sau după prea multă mâncare.
- Publicitate -
De cele mai multe ori, reprizele de sughițat nu durează mai mult de câteva minute, iar în cazul în care acestea se prelungesc până la 24 de ore sau mai mult, este indicată vizita la medicul specialist, deoarece poate ascunde anumite tulburări care au nevoie de examinare.
Pentru a suprima sughițul, este recomandată înghițirea unei linguri de zahăr pudră sau a unei bucăți de pâine cu coajă. Totodată, se poate bea un pahar cu apă rece, cât mai încet, din mai multe înghițituri, sau dintr-o dată, pe neră-suflate.
Sughițul dispare și prin reținerea respirației pentru mai mult timp sau dacă se apasă pe abdomen cu palma, la jumătatea distanței dintre stern și ombilic. Pentru a calma stomacul, mai este indicată și mestecarea câ-torva frunze de tarhon sau de mentă.