Joi, 04 Iunie 2026

Microscop ce poate detecta artroza în stadiul incipient

de Cuget Liber Marţi, 03 Februarie 2009 540 1 min citire
Cercetătorii elvețieni au construit un microscop de forță atomică ce poate să detecteze artroza mult mai devreme decât metodele clasice de diagnosticare, potrivit unui studiu publicat în revista britanică Nature Technoslogy.
Artroza, o maladie frecvent întâlnită în rândul persoanelor în vârstă, apare inițial la nivel molecular, iar apoi se extinde la nivelul cartilajelor care înconjoară articulațiile, erodându-le puțin câte puțin și reducând cantitatea de lichid care le lubrifiază. În prezent, nu există niciun tratament cunoscut împotriva acestei maladii.
Microscopul de forță atomică (un microscop cu o rezoluție demonstrată sub-nanometrică) ce a fost construit de echipa condusă de profesorul Martin Stolz, de la Universitatea din Basel, este capabil să înregistreze diferențele de rigiditate ale țesuturilor, cu ajutorul unui ac microscopic care pătrunde foarte puțin la suprafața articulației.
În urma experimentelor efectuate pe șoareci suferind de artroză, cercetătorii au remarcat că acest microscop poate să detecteze o rigiditate a cartilajelor care s-a instalat cu minimum o lună înainte, spre deosebire de microscoapele tradiționale, care nu detectează simptome mai devreme de șase luni de la declanșarea bolii.
Aceste rezultate ar putea conduce la punerea la punct a unei metode mai puțin invazive de detectare a artrozei, care să permită descoperirea unor noi metode de tratament eficace în stadiul incipient al maladiei.
Taguri
Articolul anterior Copiii independenți, mai activi din punct de vedere fizic
Articolul următor Graba scumpește marca

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei