Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Mii de medici români au plecat, anul acesta, din țară

de Alexandra MALACHI Luni, 12 Decembrie 2011 1098 < 1 min citire
De la începutul anului și până în luna octombrie, peste 2.000 de doctori români au decis să își practice meseria în unități sanitare din alte țări ale Uniunii Europene. Din acest motiv, foarte multe specialități medicale rămân neacoperite în România, a declarat dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR).
"Este vorba despre medici specialiști și medici primari care au ales să lucreze în alte țări, iar asta din cauza subfinanțării sistemului medical. O altă problemă este numărul redus de locuri la rezidențiat", a menționat dr. Astărăstoae.
Acesta a mai spus că, din cauza plecării medicilor într-un număr atât de mare, anestezia, terapia intensivă, medicina de urgență și chirurgia se confruntă cu cea mai acută lipsă de personal specializat. Potrivit președintelui CMR, de când România a intrat în Uniunea Europeană, în 2007, peste zece mii de medici au ales să lucreze în străinătate. 
Taguri
Articolul anterior Băsescu: Deciziile luate la Summit au transformat Uniunea Europeană într-un uriaș șantier
Articolul următor Persoanele cu dizabilități, ajutate să se angajeze

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei