Ministerul Sănătăţii: 9 pacienţi sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic

de Madalina PETRESCU Luni, 28 August 2023 4615
Trei pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia care se află internaţi în unităţi medicale din România şi alţi şase care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat luni Ministerul Sănătăţii.

Dintre cei trei pacienţi intubaţi din România, doi sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, iar unul la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti.

Potrivit MS, dintre cei 29 de pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, 16 sunt internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 8 pacienţi - Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti, trei la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, unul Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti.

Conform sursei citate, au fost externaţi 12 pacienţi, iar doi au decedat. Un număr de 12 pacienţi au fost transferaţi în străinătate.

Dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15% el fiind intubat şi ventilat mecanic, "stabil hemodinamic". În ultimele 24 de ore starea sa clinică nu a avut modificări, acesta fiind monitorizat continuu.

Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, fiind intubat şi ventilat, stabil hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore.

Unul din pacienţi transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 80%, fiind intubat şi ventilat mecanic, instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică.

Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, starea clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi în Germania la Berlin respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena - Austria respiră spontan, este stabil hemodinamic, starea sa clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck - Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen - Norvegia respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa clinică nu a suferit modificări în ultimele 24 de ore. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei