Vineri, 05 Iunie 2026

Moartea celor trei bebeluși, anchetată și de DJSP

de Alexandra MALACHI Marţi, 06 Decembrie 2011 558 < 1 min citire
Circumstanțele în care au murit trei nou-născuți prematur, sâmbătă, la maternitatea Spitalului Județean de Urgență Constanța sunt cercetate și de inspectorii Direcției de Sănătate Publică.
Șeful DJSP Constanța, dr. Constantin Dina, spune că până în prezent nu s-a primit nici o plângere, cu toate acestea ancheta a fost demarată în paralel cu cea a spitalului județean. "Doi inspectori de la sănătate publică împreună cu reprezentanți ai Serviciului de Supraveghere a Sănătății publice se află în unitatea sanitară pentru a afla cauzele morții celor trei bebeluși".
Totodată au fost recoltate și probe din secția de prematuri, unde s-au aflat nou-născuții. "Zilele acestea vom primi rezultatele analizelor și vom putea vedea dacă a fost vorba de o infecție în spital sau nu", a precizat dr. Dina.
Medicii de la Spitalul Județean au declarat, zilele trecute, că starea de sănătate a celor trei bebeluși prematuri era extrem de fragilă pentru că aveau greutăți foarte mici. În plus, doi dintre ei au fost transferați din Tulcea cu probleme grave și infecții respiratorii.
De asemenea, menționăm că rezultatele anchetei interne declanșate de conducerea Spitalului Județean din Constanța urmează să fie făcute publice în cel mai scurt timp.
Taguri
Articolul anterior Ce boli pot ascunde durerile menstruale
Articolul următor Usturoiul - cel mai bun medicament natural

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei