Vă doriți un corp mai puternic, mai definit și plin de energie? Mulți cred că orele petrecute în sala de fitness sunt suficiente pentru a construi masă musculară. În realitate, susțin medicii, antrenamentul este doar o parte a procesului.
- Publicitate -
Ei spun că alimentația și hidratarea au un rol esențial în modul în care corpul se recuperează și se dezvoltă după efort. Practic, în timpul antrenamentelor, fibrele musculare sunt supuse unui stres care produce mici rupturi. Acest proces este normal și necesar pentru dezvoltarea mușchilor, însă organismul are nevoie de nutrienți pentru a repara aceste fibre și pentru a le face mai puternice.
Deci, fără o alimentație adecvată, progresul poate fi mult mai lent, chiar dacă vă antrenați constant, iar proteinele sunt elementul cheie în acest proces.
De aceea, este important să includeți în dieta voastră surse variate de proteine precum carne slabă, pește, ouă, lactate, dar și alimente vegetale precum fasolea, lintea sau nucile.
În același timp, carbohidrații oferă energia necesară pentru antrenamente, iar grăsimile sănătoase contribuie la producerea hormonilor implicați în dezvoltarea musculară.