Vineri, 05 Iunie 2026

Ne pândește un virus gripal nou, extrem de periculos și ușor transmisibil

de Cuget Liber Vineri, 26 Februarie 2010 568 < 1 min citire
Nici nu am scăpat bine de gripa porcină, care, în ultimele zile, pare că bate în retragere, că oamenii de știință americani ne atrag atenția asupra apariției unui nou virus periculos. Potrivit publicației "Proceedings of the National Academy of Sciences", citată de Time.com, o nouă pandemie cu un mega-virus, rezultat din combinarea virusului gripei aviare cu cel al gripei sezoniere ar putea să izbucnească în orice moment.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Wisconsin-Madison, condusă de virologul Yoshi-hiro Kawaoka, a demonstrat că, prin combinarea virusului aviar H5N1 cu rădăcini ale virusului gripei umane sezoniere se poate ajunge la apariția a nu mai puțin de 254 de virusuri noi. Prin efectuarea unui experiment pe șoareci de laborator s-a observat că virusurile rezultate nu sunt numai mortale, dar și foarte ușor transmisibile.
Virusul gripei aviare H5N1 nu se transmite ușor la oameni, decât în foarte rare cazuri, însă experții avertizează că, în cazul combinării acestui tip de virus cu cel al gripei sezoniere ar rezulta un virus extrem de ușor transmisibil.
Taguri
Articolul anterior Anumite boli sunt trădate de forma feței
Articolul următor Mai mult de 1.000 de constănțeni, dați în șomaj tehnic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei